Sursa foto: shutterstock.com
Tigaile din ceramica sunt excelente pentru gatit , insa curatarea lor 🧼 este adesea o provocare - descopera cum sa o transformi intr-o sarcina mai usoara si mai rapida!
Tigaile din ceramica sunt o alegere populara pentru gatit, datorita proprietatilor antiaderente si capacitatii de gatire uniforma. Totusi, curatarea lor poate fi dificila, iar daca nu este facuta corespunzator, durata de viata a tigaii poate avea de suferit.
Curatarea corecta a unei tigai din ceramica este esentiala pentru a-i mentine aspectul, a-i prelungi durata de viata si a asigura o experienta de gatit optima.
Nu curata niciodata tigaia cata vreme este inca fierbinte, deoarece socul termic (mai ales daca o introduci direct sub jetul de apa rece), o poate deforma.
Cand s-a racit, umple tigaia cu apa calda si detergent si las-o la inmuiat pentru 15-20 de minute. Foloseste un burete moale sau o laveta pentru a inlatura resturile alimentare.
Nu utiliza niciodata bureti abrazivi sau produse de curatare dure, chiar daca degreseaza excelent. Acestea pot zgaria sau deteriora suprafata antiaderenta a tigaii, iar alimentele vor incepe sa se lipeasca si nu se vor mai gati uniform.
Asigura-te ca indepartezi toate urmele de detergent, clatind bine tigaia, cu apa calduta. Clatirea abundenta face ca toate reziduurile alimentare, uleiurile sau alte impuritati sa fie eliminate complet, prevenind acumularea acestora in timp.
La final, sterge tigaia cu un prosop moale si curat. Nu este recomandat sa o lasi sa se usuce la aer, deoarece acest lucru poate conduce, in timp, la aparitia petelor de apa.
Daca mancarea s-a ars si s-a lipit de fundul tigaii din ceramica, exista cateva metode prin care o poti readuce la viata.
Pentru petele persistente, poti folosi o pasta din bicarbonat de sodiu si apa. Aplica pasta direct pe aceste pete si las-o sa actioneze timp de cateva minute, apoi indeparteaz-o cu un burete moale.
Fierberea otetului in tigaie ajuta la desprinderea resturilor de mancare arse de pe suprafata tigaii. Totodata, aburul si caldura ajuta la slabirea legaturilor dintre mancarea arsa si tigaie, facand-o mai usor de curatat.
Daca tigaia este foarte murdara, poti adauga si o lingura de bicarbonat de sodiu peste otetul fierbinte. Acesta va grabi dizolvarea resturilor de mancare arsa.
🥄Nu utiliza niciodata ustensile de bucatarie din metal pe tigaia de ceramica. Foloseste doar ustensile din lemn, plastic sau silicon, pentru a evita zgarierea suprafetei tigaii.
🔥Nu supraincalzi tigaia de ceramica. Gatitul la temperaturi prea ridicate poate deteriora suprafata antiaderenta a acesteia. In plus, in timpul supraincalzirii, se pot elibera in alimente substante chimice nocive.
🥘Pentru a preveni lipirea preparatelor, asigura-te ca tigaia este suficient preincalzita si ca folosesti o cantitate adecvata de ulei sau grasime.
🗄Depoziteaza tigaia de ceramica intr-un dulap uscat si racoros. Evita sa o depozitezi in apropierea surselor de caldura sau a obiectelor grele, ce s-ar putea rasturna peste ea.
In general, nu este recomandat sa speli tigaia de ceramica in masina de spalat vase, deoarece detergentii si temperaturile ridicate ii pot deteriora suprafata antiaderenta.
Totusi, unele tigai de ceramica pot fi spalate astfel, asa ca verifica instructiunile producatorului, pentru a determina daca tigaia ta poate fi introdusa in siguranta in masina de spalat vase.
Pentru a prelungi durata de viata a tigaii tale din ceramica si a te bucura cat mai mult timp de preparate delicioase, urmeaza aceste sfaturi de curatare si intretinere.